ELEVI BENEFICIARI AI PROGRAMULUI ERASMUS+, PARTICIPANȚI LA OLIMPIADA SOCIETĂȚII PENTRU EXCELENȚĂ ȘI PERFORMANȚĂ ÎN INFORMATICĂ

Martiș Robert Marian, Colegiul Național ”Costache Negri” Tg. Ocna – participant flux Paphos Cipru, Proiect Erasmus+ REAL IT, 2020-1-RO01-KA102-078788  
Șerban Iustinian Bogdan – Colegiul Național ”Costache Negri” Tg. Ocna – participant flux Paphos Cipru, Proiect Erasmus+ REAL IT, 2020-1-RO01-KA102-078788  

Dragii mei, în primul rând, felicitări din toată inima pentru rezultatele obținute în cadrul Olimpiadei Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică.

În al doilea rând, ați fost beneficiarii unui proiect ERASMUS+, proiectul REAL IT, 2020-1-RO01-KA102-078788, și aș dori să știu de ce v-ați înscris la selecția pentru mobilitatea din Paphos, Cipru, din cadrul acestui proiect. Ce v-a motivat, în primul rând?

O provocare ca aceasta te maturizează, așa că nu am stat pe gânduri când am aflat de înscrieri. Un alt motiv a fost dorința mea de a îmi îmbunătăți limba engleză și aptitudinile de web design, lucruri de care eram pasionat încă dinainte de mobilitate.(Martiș Robert Marian)

În primul rând, am fost motivat de colegii din anii mai mari care mi-au împărtășit din experienta lor din programul Erasmus, impresiile lor stârnindu-mi un real interes pentru acest program. Am înteles din discuțiile cu aceștia că toți oamenii implicați au dat dovadă de profesionalism, implicare, pasiune dar și că participarea la acest program presupune pe lângă dezvoltare și formare profesională, oportunitatea de a socializa, de a participa la diverse activități și programe artistie și culturale, de a conversa într-o altă limbă străină, de a învăța cât mai multe lucruri despre istoria, obiceiurile și tradițiile altei țări etc.

În al doilea rând, participarea în programul Erasmus poate face diferența atunci când ești în căutarea unui loc de muncă bine cotat, întrucât programul este recunoscut de toți din Europa. (Șerban Iustinian Bogdan)

Există vreo legătură între participarea voastră la selecția pentru Erasmus+ și participarea la olimpiadele de informatică din timpul liceului?

Categoric. Pasiunea mea pentru informatică m-a motivat și m-a ajutat mult să particip.(Martiș Robert Marian)

Da, pasiunea pentru informatică și dorința de performanță în acest domeniu. (Șerban Iustinian Bogdan)

Presupunem prin absurd că ați auzi un elev cu rezultate foarte bune la Olimpiada de Informatică că ar afirma despre o mobilitate Erasmus+ că nu l-ar ajuta cu nimic, că nu ar avea nici un sens în viața lui o asemenea mobilitate, ce i-ați spune?

Eu cred că toți care au șansa să se înscrie ar trebui să o facă. Mobilitatea Erasmus+ nu înseamnă doar calculatoare. Această mobilitate este cea mai minunată perioadă din viața de liceu, deoarece pe lângă momentele de neuitat, înveți cum să te descurci departe de părinți, ceea ce e de ajutor mai ales pentru un olimpic care ar vrea să meargă la o universitate în străinătate. (Martiș Robert Marian)

I-aș spune că are o părere total eronată, care nu este bazată pe realitate și că, daca ar refuza această oportunitate, ar da cu piciorul unei șanse care apare doar odată în viața cuiva. O astfel de experiență te schimbă total, te maturizează și îți oferă o nouă viziune asupra vieții în general. (Șerban Iustinian Bogdan)

L-ați avut ca tutore de practică pe d-l Lazaros Lazarou, un om de afaceri de succes din Paphos, un om pentru care învățarea este motivantă și semnificativă. De fapt, ce ați admirat cel mai mult la el și ce recomandări ați avea pentru profesorii din România?

Cel mai mult am admirat dedicarea d-l Lazaros. Era foarte înțelegător și dornic să ne ajute cu orice. De asemenea, dacă cineva nu se descurca sau nu înțelegea, nu trecea de materie până când toată lumea era lămurită, lucru pe care aș vrea să îl văd mai mult și în România. (Martiș Robert Marian)

Din prima zi de mobilitate am observat la domnul Lazarou că tot ceea ce face face cu dedicație și cu dorința de a învăța pe cei interesați de domeniul său de interes. Acesta ne îndruma cu plăcere, ne ajuta la nevoie, era interesat de noi și orele parcă aveau alt farmec.

În România încă există astfel de profesori, nu sunt mulți, dar ei te motivează să înveți, te îndrumă, te fac să iubești domeniul de care ești interesat, fac ca școala să fie o joacă de copii. (Șerban Iustinian Bogdan)

Dacă ar fi să sintetizați ”experiența Erasmus”, ce ați spune despre această mobilitate?

Proiectul Erasmus+ a fost pur și simplu cea mai frumoasă vară din viața mea. M-am maturizat, mi-am dezvoltat încrederea și competențele, și am rămas și cu amintiri de neuitat.(Martiș Robert Marian)

Proiectul Erasmus este o oportunitate pe care nu o poți rata, indiferent dacă ești olimpic sau nu. Experiența pe care o capeți de-a lungul mobilității sigur te va ajuta pe plan profesional, dar și pe cel social: înveți să lucrezi în echipă, să gândești și să percepi altfel lucrurile.

Dacă aș avea din nou ocazia să participit la acest proiect, aș face-o cu toată inima. (Șerban Iustinian Bogdan)